Negrul.

             Te-ai spart de o stanca si te-ai inecat in mare. Ai inghitit toata nebunia si ura oamenilor, toata marea aia de ura, invidie si gelozie. Nu ai reusit sa te redresezi, ai continuat sa te umpli de salbaticia lor. Ti-a placut asa de mult incat te-ai transformat in altceva, o materie fara continut, absolut goala si scarbita de ea insasi.
             Nu te vei intoarce, totul te tine legat de ei. Vei progresa in mizerie, miscarea nebuna in jurul nimicului ce impune libertatea de constiinta. Ai uitat de dependenta de a iubi, de a fi fericit, de a crede, de a cauta, de a te opri si de a fugi din nou, de a fugi de ei.
             Prins in jocul lor demential niciodata nu te voi recupera din neant. M-am trezit cautandu-te prin cadavrele indragostite de reflexele mecanice, involuntare de atatea ori. Nechibzuinta ta nu-mi da voie sa te gasesc, nu ti se permite sa invi din mapamondul umilintei si sa ma strigi. Pur si simplu, nu se cuvine.
             Nu ma voi plictisi nicicand sa rascolesc peste tot dupa tine, dar niciodata nu ma voi ineca in nefiinta. Insa te implor dezmeticeste-te si alearga din nou in lumea mea, fugi singur si canta, om pierdut in dezarmonia masinaliceasca a suflarii umane.