"Azi plec…plec sa caut mai mult sau sa gasesc mai putin si sa stiu unde trebuie sa ma intorc. 

Am tot incercat  cuvinte si am reusit sa dau sensuri noi unora doar sa iti arat ce insemni…

M-au dezamagit cuvintele. 

De prea multe ori n-ai ramas si acum plec eu de tot...

Ce scriu eu acum, nu e un strigat de disperare si  nu e nici o scrisoare de-aia sa iti para tie rau. E emotia mea tastata…

In viata pierdem lucuri sa putem castiga altele..

Eu te pierd pe tine pentru a ma castiga pe mine inapoi. Ti-am dat prea multi ani din tineretea mea si te-am ridicat pe un piedestal prea inalt. Te-am iubit cu prea multe cuvinte si te-am  pastrat prea mult aproape de sufletul meu. Azi nu mai exista noi doi:am terminat-o! 

Ne trebuie un nou cuvant pentru sfarsit, ca am avut prea multe. Poate azi, nici nu ii mai trebuie o denumire povestii asteia. Azi , te pun intr-o cutie mica si te indes undeva in fundul sufletului si imi ordon sa nu te mai scot de acolo. 

De azi esti trecut!"

Atunci când există sentimente adevărate între doi oameni, nici toate intrigile din lume nu-i pot despărți! 

Nu asa trebuia sa fie?
Bărbații adevărați nu se joacă cu femeia de lângă ei. Joaca este pentru copii. Bărbații adevărați nu se stresează cu gelozii inutile și nu pleacă urechea la zvonuri; nu le pasă câți întorc capul pe stradă după femeia lor fiindcă știu că, la sfârșitul zilei, ei sunt singurii care o ating. 

Cred că mai de preț decât orice altă calitate omenească este demnitatea de a înțelege că uneori lucrurile se termină fără ca tu să-ți dorești asta. Admir oamenii demni care au știut să-și încheie socotelile cu trecutul și care au încetat de mult să-și mai pună zeci de întrebări. Admir oamenii care nu s-au așezat în genunchi în fața celor care i-au părăsit pe nedrept poate și au știut să țină capul sus; oameni care au înțeles că nimeni nu le merită lacrimile. Oamenii care au reușit să accepte loviturile de la viață și au păstrat în suflet, totuși, un zâmbet.

Dar, în final, ar trebui să recunoști: tu ești cel care m-a îndepărat. M-ai dezamăgit, m-ai lăsat de una singură, mi-ai vorbit de parcă aș fi fost ultima persoană din lume. Mi-ai spus că mă iubești, dar te-ai purtat de parcă ți-aș fi fost cel mai aprig dușman. Mi-ai promis lucruri de care ai uitat și mi-ai reproșat că nu te-am iubit. Tu m-ai împins în brațele altcuiva. Nu plângi astăzi din vina mea, plângi din vina ta. Nu mai căuta motive și scuze și nu mă mai acuza. Da, poate am renunțat, dar m-ai determinat să o fac.

Nu cred in tine pahar de vin rosu ca imi aduci fericire, nici in tine fum trist de tigara...Si imi zambesc fiindca stiu ca isi bat si ele joc de mine, iar pretul tot o clipa de placere e.... 

Îmi plac ochii fiecărui om, îmi amintesc de fiecare noapte în care auzeam ploaia cum cădea peste acoperişul casei...îmi plac şi zâmbetele, de-asemenea, îmi amintesc de copilărie şi ciocolată...dar ochii lui, zâmbetul, sunt lucrurile perfecte. vorbesc despre un el care nu îl voi mai întâlni...odată îl vedeam, alteori iubeam orice, prostesc, copilăresc, mă mândream cu ce iubesc, luptam până când dragostea îmi ieşea din vene şi molipsea pe toată lumea din jur. Mă gândesc mereu că menirea mea a fost să iubesc, să iert şi să pierd, în diferite moduri...am învăţat că cel mai urât mod de a pierde este să nu fii iubit şi să te dăruieşti într-un totul. Odată, undeva, priveam cât de minunat e cum doarme, cum vorbeşte cu şoferul de taxi, cum se spală pe dinţi, cum uită lucruri, cum se alinta, cum mă privea şi...nu simţea nimic.. Ştiu că pentru un moment de secundă am văzut în ochii lui perfectul, când străluceau şi zâmbea...pentru un moment era El,cel de care am nevoie, totul. Doar pentru nişte momente...iubeam nebuneşte, cretineşte. Pentru momentele alea am uitat de mine...am uitat că am nevoie să fiu iubită, priveam ca un tot în doi, îmi era deajuns doar să iubesc, dar nu eram tot, nu eram doi şi nu eram iubită... În schimb...pentru clipele acelea, zâmbetul, ochii...aş face-o din nou...

Când iubeşti pe cineva e ca şi cum ai mângâia cu degetele sufletul acelei persoana si acolo unde ai găsi o crăpătură, ţi-ai vărsa toată dragostea ta în acea crăpătură...

trăire

Fericirea mea e atunci când mă iei de mână și îmi zâmbești, e atunci când mă cuprinzi din toate părțile și îmi șoptești că mă iubești, când alerg cu tine ca un copil, când mă cerți, apoi mă săruți și mă ierți, când sunt geloasă și mă liniștești, când luăm micul dejun împreună, când râzi de felul meu de a mânca, când îmi pupi părul, când vorbim despre noi în viitor,când ma uimești cu vorbele tale copleșitoare și cadourile speciale, când ești nebun,gelos,fragil, când îmi alinți fiecare părticică din corp dar sunt atât de multe lucruri ...fericirea mea e atunci când tu ești fericit, fericirea mea e așa simplă...ești doar tu.