intr-una din serile astea m-as aseza langa tine, fara sa fiu atenta la mimica fetei tale, ci doar sa privesc in aceasi directie cu tine, probabil spre o stea, spre orizont, orice...dar nu te-as privi, chiar daca as simti ca te uiti la mine atent, chiar daca mi-ai atinge mana, chiar daca ti-as simti buricul degetelor peste obrazul meu. Stii de ce nu ti-as privi ochii? 

          Pentru ca simt ca m-as pierde in ei mai mult decat in adancul cerului instelat. Simt cum seninatatea ochilor tai m-ar aduce intr-o alta lume.
          imaginatia mea ar lua-o razna...m-ar plimba peste tot cu tine, as simti mirosul cafelei intr-o dimineata racoroasa in asternuturile goale, dar as sti ca esti prin preajma mea; te-as saruta oricand, mai ales atunci cand te-as vedea trist sau nervos; ti-as umple golul care l-ai resimtit dintotdeauna; te-as recunoaste numai prin caldura bratelor tale care ma cuprind, numindu-le simplu...acasa.
         Dar...nu te privesc. Nu las sa se intample nimic din toate astea. Stiu ca...linistea din ochii tai mi-ar tulbura marea. Mi-e teama sa mai ascult priviri, sa le mai inteleg, fiindca, odata, intr-un timp indepartat, am fost si eu privita in ochii...Cineva mi-a ascultat linistea din ei, dar eu nu am invatat sa o inteleg...

         -"I SURVIVED EVERY ONE OF YOUR GOODBYES."-