CLICK HERE FOR BLOGGER TEMPLATES AND MYSPACE LAYOUTS »

duminică, 27 februarie 2011

Schiță pentru infamie.


            E o poveste tipica epocii in care traim. E deja plictisitoare si daca privesc mai atent, cred, ca aproximativ toti blogger-istii au tratat acest subiect nonconformist. Eu il iau ca atare pentru a-mi da seama (again, de altfel) ca chintesenta in aceasta situatie e "esenta" moderna a gandirii (in)umane.



          
 Minciunile pot fi atat de frumoase. Perfidia oamenilor insa e oribila. E dezgustatoare desi ne mintin cu atata dragoste, astfel incat ne incredem in tot. Fara sa ne mai dam seama de acea scarba si de acea minciuna, ticalosia devine atat de reala, incat negam negatia. E o pshiologie inversa, care schimba omul , care il face sa nu recunoasca nimic pentru ca lui i se pare ca e perfect normal sa-ti inseli aproapele, prietenii si practic, apoi, sa te inseli pe tine insuti. 
            Face parte din viata cotidiana, e chiar un nimic pentru unii dintre noi : sa minti cu atata placere pe oricine, sa te "folosesti" inuman de prietenii increzatori in tine ca in final sa-ti faci altii pentru a ajunge la scopul dorit si toate astea doar utilizand arma unei minti bolnave-minciuna. O minte incapabila sa-si recunoasca faptele care au distrus atatia oameni. O minte goala de resentimente si regrete si plina de nascociri care-mai-de-care. Minte care supravietuieste prin grosolania sa de a naste noi inventii raufacatoare si care se ascunde dupa lacrimile false si vorbele dulci de "pareri de rau" la fel de neadevarate.
             De cate ori nu stii cu ce ai gresit tu, de atatea ori "Cel din umbra"(a.k.a. Domnul/Doamna prieten/a "Eu-nu-gresesc-cu-nimic") te indulceste prin gesturi perfide si vesnicul "Lasa ca te iert", desi el a gresit.
             Teoretic, pentru a recunoaste acest nemernic, sa stii ca e ala care iti spune de cele mai multe ori "Vai, prietena mea cea mai buna","Sisteru' meu" sau "Prietenia noastra e pretioasa si nu vreau sa o pierd" sau " Cel mai important e ca esti prietena mea cea mai buna". Se observa usor ca "a calacat peste cadavre" in cel mai rau caz, si ti-a eliminat cu adevarat cei mai buni prieteni pentru a da imaginii sale o eticheta super-buna.
          Stii ce zic eu? Trebuie, in primul rand, sa ne incarcam cu o doza de placiditate si pura detasare, apoi sa folosim armele impotriva lor, a lumii perverse. O lume in care "ne luam unul dupa altul",mai ales in acest subiect. Daca e asa, atunci preferi sa fii unul dintre ei? 
           

vineri, 25 februarie 2011

Nu a fost uşor să renunţ!



"Nu: adevarata primejdie este chinul. Daca renunti, eviti iubirea, dar si chinul. Si cand eviti exista uneori capcane.(...) Dar ce anume alina chinul?

Timpul, raspund batranii autotstiutori. Dar tu stii mai bine. Esti si suficient de intelept si stii ca timpul nu alina intotdeauna chinul. Sa corectam fata infocata a amorului infocat, ce iti ia lumina ochilor si apoi se stinge in trista cenusa. Mai bine incerci o flacara de gaz suieratoare-arde superficial si poate provoca lucruri mai rele: raspindeste lumina, o lumina bolnava care dezvaluie forme si regrete, si apoi surprinde batranul pe un peron de provincie, cand trenul pleaca din gara, un biet personaj urmarind un geam galben si o mana tremuranda ce se retrage din viata lui. Schiteaza apoi cativa pasi, dar trenul dispare in curba, cu lampa lui rosie de pe ultimul vagon facandu-se din ce in ce mai mica-planeta de rubin pe cerul noptii. Apoi descopera ca el se afla tot pe peron ,sub felinar,tot singur. Mai are inca de asteptat sa treaca niste ore, intr-un hotel mucegait.
Mai trebuie sa se convinga si ca a invins, convins fiind ca a fost invins. Si isi va umple nesomnul cu confortabile daca-ar-fi-fost-sa-fie. Apoi se va intoarce in gara, acelasi solitar sub o lumina mai blanda, pregatit pentru o calatorie mai cruda..."(Tristeţi de lămîie-Julian Barnes)
          
            Secventa asta mi-a incantat ziua intr-un mod neasteptat. E corect sa cred tot? Nu. Dar, stai imi place sa cred ca viata e o iluzie superba pentru hidosul adevar. Si da, mai bine stingi lumina si visezi ca esti in trenul vietii tale decat sa o aprinzi si sa te gasesti pe un peron pierdut privindu-ti viata cum pleaca in trenul reveriei tale.